Aeronava Airbus A310-300 va opera din nou pe aeroportul din Timişoara, după zece ani

de Adina Oşan, Liliana Iedu

Aeronava Airbus A310-300 va opera din nou, începând de luni, pe Aeroportul Internaţional  "Traian Vuia" din Timişoara, după mai bine de zece ani, urmând să efectueze zboruri charter spre şi dinspre Turcia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"În urmă cu mai bine de zece ani, aeronave de tip Airbus A310-300 făceau posibile zborurile transatlantice cu plecare din Timişoara. Începând de astăzi, 17 iunie, acelaşi tip de aeronavă este folosită în operarea curselor charter cu destinaţia Antalya. Astfel, compania Tarom operează cu acest tip de aeronavă unul dintre cele trei zboruri săptămânale spre această destinaţie de vacanţă, în fiecare zi de luni - cu decolare din Antalya la ora 17.00, aterizare la Timişoara la ora 19.10 şi retur, decolare din Timişoara la ora 20.10 şi aterizare în Antalya, la 22.05", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, aeronava de tip Airbus A310-300, cu o greutate de aproximativ 164 de tone, este un avion bimotor, pentru curse medii şi lungi, cu două culoare, poate transporta până la 240 de pasageri şi are o autonomie de zbor de până la 9.600 de kilometri.

Din categoria aeronavelor de capacitate mare, pe Aeroportul din Timişoara operează frecvent aeronavele de tip Airbus A320, aparţinând companiei WizzAir, cu o greutate de aproximativ 70 de tone.

 
Tag-uri:
airbus
,charter
,turcia

 

Versiune mobil | completa