Aproape 500 de absolvenţi de liceu din Arad s-au înregistrat pentru a primi ajutor de şomaj

de Adina Oşan, Marian Buga - Mediafax

Foto: Mediafax (Adrian Cojocaru)

Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad, 468 de absolvenţi de liceu din promoţia 2013 au parcurs prima etapă în vederea obţinerii indemnizaţiei de şomaj, respectiv s-au înregistrat ca fiind în căutarea unui loc de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Majoritatea dosarelor au fost depuse în iulie, respectiv 424, astfel că indemnizaţiile vor fi plătite doar după 60 de zile, termenul legal pentru găsirea unui loc de muncă.

"Aceşti absolvenţi figurează ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, iar indemnizaţia va fi obţinută doar după 60 de zile, dacă mai solicită acest lucru", a precizat purtătorul de cuvânt al AJOFM Arad, Mihaela Jude.

Absolvenţii pot primi ajutorul de şomaj, indiferent dacă au promovat sau nu bacalaureatul, aceasta nefiind o condiţie legală.

În judeţ, rata şomajului la finele lunii iunie de 3,14 la sută, la fel ca în luna anterioară, o creştere uşoară fiind aşteptată odată cu intrarea în plată a absolvenţilor.

La finalul lunii iulie 2012, 550 de absolvenţi de liceu se înregistraseră pentru obţinerea ajutorului de şomaj, iar rata şomajului era de 3,49 la sută.

 
Tag-uri:
absolvenţi
,şomaj
,arad

 

Versiune mobil | completa