ARHIVA BĂNĂŢEANUL: Cadrilaterul banatic

Istoricul timişorean Ioan Munteanu a reuşit să "radiografieze" în premieră naţională toate aşezările bănăţene

În anul 1716, trupele prinţului Eugeniu de Savoya intrau victorioase în Timişoara şi eliberau cetatea de sub stăpânirea otomană. Timişoara a rămas sub autoritate austriacă, iar mai târziu, Banatul devenea provincie a imperiului. Colonizările masive, sistematizarea localităţilor, infrastructura feroviară şi rutieră şi investiţiile masive din industrie au transformat Banatul într-unul din cele mai profitabile domenii ale Curţii Imperiale.

Aşezări şi margini

Provincia istorică Banat, cunoscută sub denumirea de "Cadrilaterul banatic", se întindea pe o suprafaţă de 28.523 kilometri pătraţi şi cuprindea graniţele oficiale ale vremii, hotărâte înaintea Conferinţei de Pace de la Paris, din 1919, delimitate la nord de râul Mureş, la vest de Tisa, la sud de Dunăre şi la est de linia convenţională dintre Orşova, Băile Herculane şi Margina. Banatul istoric cuprindea trei comitate (Caraş-Severin, Timiş şi Torontal) cu 792 de aşezări rurale şi 8 oraşe. Datorită colonizărilor masive, la recensământul din 1910, Banatul istoric contabiliza 1.580.149 locuitori. Istoricul timişorean Ioan Munteanu a reuşit să "radiografieze" în premieră naţională toate aşezările bănăţene. Munca lui de zeci de ani s-a concretizat într-o lucrare de referinţă, "Banatul istoric", apărută la editura Excelsior Art, o carte care oferă o imagine complexă asupra potenţialului şi dezvoltării "provinciei experimentale" a Curţii Imperiale vieneze.



Colonizări masive

"Banatul fiind organizat ca domeniu al Coroanei, toate bogăţiile şi veniturile rezultate din exploatarea acestei provincii intrau în visteria Casei Imperiale. Aceasta era direct interesată să dezvolte această provincie prin colonizări masive, înfiinţarea a cât mai multor fabrici şi manufacturi şi dezvoltarea infrastructurii", spune prof. Ioan Munteanu. În mai multe etape, Banatul istoric a fost colonizat cu populaţie provenind din întreaga Europă: Alsacia, Lorena, Pădurea Neagră, Saxonia, Boemia, Tirol, Ungaria Superioară, Rhin, Lotaringia, Hessen, Mainz, Pfalz, nordul Italiei şi multe alte regiuni. Banatul istoric a fost colonizat astfel cu germani, maghiari, sârbi, italieni, francezi, spanioli, bulgari, cehi, slovaci şi albanezi clementini.



Infrastructura

După anul 1860, Ţara Banatului a cunoscut un amplu proces de modernizare a localităţilor. Dacă înainte casele se făceau din chirpici şi văiugă şi erau acoperite cu trestie, acum se folosea piatra, cărămida arsă şi ţigla. Drumurile au fost modernizate iar reţeaua feroviară extinsă, astfel încât aceasta rivaliza cu întreaga reţea feroviară din România. "Localităţile rurale au ieşit astfel din izolarea tradiţională. Oamenii se implică în activităţi de comerţ cu produse agricole şi a crescut simţitor numărul ştiutorilor de carte. Dacă în 1880 doar 26% din populaţia rurală era ştiutoare de carte, în 1910, procentul se ridică la 58,6%", explică prof. Munteanu. În acelaşi an, în Timişoara, numărul ştiutorilor de carte se ridica la 72,8% din totalul populaţiei.



Experiment reuşit

La Timişoara, manufacturile, fabricile de textile, încălţăminte şi pălării au cunoscut un renume care avea să depăşească cu mult graniţele Banatului istoric. Fabrica de pantofi Turul (actuala Modern) făcea încălţăminte pentru familia regală a României, iar pantofii fabricaţi aici erau exportaţi până şi în SUA. Fabrica de pălării a dominat ani la rând piaţa europeană. Lorzii englezi purtau pălării manufacturate la Timişoara. Moara din Timişoara exporta făină în Germania şi Olanda, iar patiseriile de lux din Paris se aprovizionau cu făină din capitala Banatului. Manufacturile de mătase din Timişoara erau preferatele împăratului Carol al VI-lea, care periodic se aproviziona cu materiale de cea mai bună calitate pentru împărăteasă. Experimentul Curţii Imperiale vieneze a reuşit. Locuitorii Banatului istoric au ştiut să găsească cea mai bună şi mai rapidă cale spre progres, constituind un bun exemplu de convieţuire interetnică şi de mobilizare a forţelor într-o provincie considerată pe bună dreptate unul dintre motoarele fostului imperiu.




Banatul istoric era delimitat de Mureş, Tisa, Dunăre şi linia convenţională Orşova - Băile Herculane - Margina


BANATUL RURAL. Conform datelor oficiale, populaţia rurală a Banatului istoric era dependentă în proporţie de 75,3% de agricultură, 11,3% de industrie, 2% de comerţ şi credit, 1,5% de transporturi şi 2,1% de servicii publice. La sate, erau în activitate 26.338 de zilieri şi 13.810 de servitori şi slugi.


BANATUL URBAN. În graniţele Banatului istoric, fuseseră întemeiate opt oraşe: Timişoara, Lugoj şi Caransebeş (în România de astăzi) şi Vîrşeţ, Biserica Albă, Pancevo, Kikinda Mare şi Becicherecu Mare (în Serbia de astăzi). Populaţia totală urbană era dependentă în proporţie de 21,1 % de agricultură (în Timişoara doar 4,2%). Procente mai mari s-au înregistrat la Vîrşeţ şi Kikinda, unde 44% din populaţie era angajată în agricultură. În oraşe, în industrie erau angajaţi 32% dintre locuitori (în Timişoara - 39%), 9% se ocupau de comerţ şi credite (10,3% în Timişoara), 6,5% de transporturi (9,7% în Timişoara), 8,1% de servicii publice, iar 4,6% erau angajaţi în armată. La oraşe activau 15.037 zilieri (peste 5.000 în Timişoara) şi 7.668 de slugi şi servitori.





 

 

Versiune mobil | completa