Lector de la Universitatea din Arad, judecat pentru că a vândut lucrări de licenţă studenţilor

de Catalina Cocolos

Un lector de la Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" Arad a fost trimis în judecată, alături de alte patru persoane, fiind acuzat că a ajutat studenţi să primească note fără să se prezinte la examene şi le-a dat lucrări de licenţă, pentru care a primit câte 300 de euro.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au trimis-o în judecată pe Mihaela Pop, lector la Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" Arad, în stare de libertate, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, pentru instigare la trafic de influenţă, trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi luare de mită.

În acelaşi dosar vor fi judecaţi lectorul Sorin Fildan, pentru fals intelectual, Violeta Dorina Mârşav, secretară la Facultatea de Drept, filiala Petroşani a Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" şi Bianca Tănasă, secretară la Universitatea din Petroşani, pentru trafic de influenţă. În cazul Violetei Mârşav a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, arată luni Parchetul instanţei supreme, într-un comunicat de presă.

Procurorii au mai trimis-o în judecată şi pe Claudia Dorina Brânduşa, învăţătoare la Şcoala Gimnazială nr. 4 Vulcan, pentru cumpărare de influenţă.

Potrivit procurorilor, în cadrul Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" din Arad exista practica de a fi promovate examenele de către studenţi fără ca aceştia să le susţină efectiv, notele fiind trecute în cataloage în mod fictiv, pe bază de reciprocitate între profesori.

"S-a constatat o relaţionare între cadrele universitare şi secretare, atât cele din cadrul Universitatăţii de Vest «Vasile Goldiş», cât şi cele de la o filială a universităţii (Petroşani), rezultând o implicare directă a unora dintre secretare şi cadre universitare (profesori, asistenţi universitari), în promovarea studenţilor, contra unor sume de bani, fără susţinerea examenelor de an, unele dintre secretare intervenind pe lângă profesori pentru cunoştinţe personale, în sensul celor sus-menţionate, fiind la curent şi sprijinind în activitatea infracţională unele cadre universitare", se mai arată în comunicatul citat.

Procurorii au mai arătat că, din interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi, a reieşit faptul că, în perioada ianuarie - februarie 2013, lectorul Mihaela Pop ar fi intervenit pe lângă cadre didactice sau le-ar fi determinat pe secretarele Violeta Mârşav şi Bianca Tănasă "să accepte propunerea sa de a promova studenţi contra unor sume de bani sau să intervină ele însele pe lângă alţi profesori în acelaşi scop".

Mihaela Pop l-ar fi determinat pe lectorul Sorin Fildan să acorde, la materia unde era titular, notă de trecere unui student care nu se prezentase la examen. Pentru ca studentul să fie promovat ar fi intervenit mama acestuia, Claudia Dorina Brânduşa, potrivit procurorilor.

"De asemenea, inculpata Pop obişnuia să vândă lucrări de licenţă gata elaborate studenţilor, cu garantarea promovării examenului de licenţă", se mai arată în comunicatul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Anchetatorii au găsit la percheziţia făcută la locuinţa Mihaelei Pop CD-uri conţinând lucrări de licenţă cu conţinut similar celor date de aceasta mai multor studenţi. Preţul unei lucrări de licenţă era de 300 de euro.

"Procedându-se la compararea conţinutului lucrărilor de licenţă identificate cu ocazia percheziţiei informatice pe CD-urile ridicate, s-a putut stabili că aproximativ 90 erau identice în conţinut cu lucrări de licenţă din anii 2010, 2011 şi 2012", au mai precizat procurorii.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Bistriţa-Năsăud în 8 august, instanţa stabilind ca procesul să înceapă în 3 septembrie.

 

 

Versiune mobil | completa