O aeronavă a aterizat de urgenţă la Timişoara din cauza unui pasager cu probleme medicale

de Pacala Dana - Mediafax, Liliana Iedu

Foto: Mediafax (Silviu Matei)

O aeronavă Blue Air pe ruta Bucureşti-Paris a aterizat de urgenţă, miercuri, la Timişoara, din cauza unui pasager cu probleme medicale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara, Roxana Manasia, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că o aeronavă a companiei Blue Air pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Paris a aterizat de urgenţă la Timişoara, din cauza unui pasager cu probleme medicale.

"Este vorba despre o aeronavă Airbus A 320 a companiei Blue Air, care chiar în acest moment aterizează de urgenţă la Timişoara. Piloţii au solicitat escală din cauza unui pasager cu probleme medicale", a declarat Roxana Manasia.

Potrivit acesteia, serviciul de urgenţe al Spitalului Judeţean Timişoara a fost anunţat să intervină la faţa locului.

Conform medicilor de la Urgenţa Spitalului Judeţean Timişoara, este vorba despre un copil de şase ani, căruia i s-a făcut rău în avion. Acesta este însoţit de mama sa, cei doi urmând să fie transportaţi la Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara.

 
Tag-uri:
avion
,aterizare
,

 

Versiune mobil | completa