Poliţistul mehedinţean care a accidentat mortal un copil a fost arestat preventiv

de Oana Mitu

Foto: Mediafax (Liviu Chirica)

Magistraţii din cadrul Tribunalului Mehedinţi au emis, vineri seară, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele agentului şef adjunct Petre Nedelcu, ajutor al şefului Postului de Poliţie din comuna mehedinţeană Gruia, acuzat că a provocat un accident în urma căruia un copil a murit şi trei au fost răniţi grav, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Judecătorii Tribunalului Judeţean Mehedinţi şi-au însuşit propunerea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Poliţistul este acuzat de ucidere din culpă şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce în urma probelor biologice s-a stabilit că avea o alcoolemie de 1,6 grame alcool în sânge în momentul accidentului.

În funcţie de zilele de spitalizare şi de evoluţia stării de sănătate a celor trei copii răniţi care se află internaţi în Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin, în sarcina poliţistului se va reţine şi infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Potrivit medicilor, unul dintre copii, cel care a fost rănit cel mai grav, este intubat având o fractură parietală stângă la nivelul craniului, ceilalţi doi fiind în stare stabilă.

Poliţistul din Mehedinţi care a accidentat mortal cu maşina un copil şi a rănit grav alţi trei a provocat un accident rutier şi în 2011 când, aflat la volanul unei autospeciale de Poliţie, a lovit un biciclist, ulterior stabilindu-se că agentul era băut, având o alcoolemie de 0,23 la mie.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, subcomisar Nicolae Lohon, a declarant, vineri, într-o conferinţă de presă, că agentul Petre Nedelcu lucrează de 12 ani în Poliţie, iar în 2011 a provocat un accident rutier, în urma căruia un biciclist a fost rănit uşor.

El a precizat că ulterior Parchetul Tribunalului Mehedinţi a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul poliţistului, acesta fiind însă sancţionat disciplinar cu amânarea înaintării în gradul următor timp de un an.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi a mai declarat că la sediul instituţiei nu au fost depuse plângeri pe numele poliţistului pentru fapte de corupţie, ci doar două petiţii pentru posibila tergiversare a unor dosare, care ulterior nu s-au confirmat.

Nicolae Lohon a menţionat că Petre Nedelcu este ajutorul şefului Postului de Poliţie din comuna Gruia, nu şeful de post, aşa cum s-a spus iniţial.

Întrebat dacă va fi demis din Poliţie, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi a precizat că "teoretic, poate fi demis din Poliţie, după cum precizează Ordinul 400", însă această măsură se va lua în funcţie de ce va stabili Parchetul Tribunalului Mehedinţi.

Cu privire la accidentul produs joi seară, în comuna Gruia, de către poliţist, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Mehedinţi, comisar Gabriel Lică, a declarat că agentul era singur în autoturismul care aparţine unui cumnat de-al său.

"Din cauza consumului de alcool, acesta a părăsit sensul de deplasare, a intrat pe contrasens şi a lovit acel grup de copii care se afla parţial pe partea carosabilă. Ca urmare a agresiunilor care au avut loc, agentul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, dar i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma rezultatului testului, avea o alcoolemie de 1,60, respectiv 1,45 miligrame alcool în sânge. Se afla în afara orelor de program. Autoturismul pe care îl conducea aparţinea cumnatului său", a spus Lică.

Potrivit comisarului Gabriel Lică, poliţistul conducea autospecialele unităţii şi, la începutul anului, a fost testat psihologic, fără să fie semnalate abateri.

Poliţistul este cercetat penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, fiind audiat de procurori. De asemenea, în acest caz s-a dispus începerea cercetării disciplinare, care va fi însă amânată până când procurorii de la Parchetul Tribunalului Mehedinţi vor dispune o soluţie.

Totodată, alte trei persoane care l-au agresat pe agent imediat după producerea accidentului sunt cercetate pentru tentativă de omor, ultraj contra bunelor moravuri, ultraj la poliţist şi distrugere.

Un copil a murit şi trei au fost răniţi grav, în urma unui accident petrecut, joi noapte, în comuna mehedinţeană Gruia, după ce maşina condusă de un poliţist din localitate a intrat pe contrasens şi a lovit un grup de copii, aflat pe trotuar, aproape de bordură.

În urma accidentului, în zonă s-au strâns zeci de localnici revoltaţi de situaţia creată, aceştia agresându-l la un moment dat pe poliţist.

În urma recoltării probelor biologice s-a stabilit că poliţistul avea o alcoolemie în sânge de 1,6 grame per litru.

 
Tag-uri:
poliţist
,accident
,

 

Versiune mobil | completa