Tinerii între 25 şi 35 de ani, cei mai atraşi de munca în străinătate. Câţi timişoreni vor să lucreze peste hotare

de Laura Mitran - Mediafax

Foto: Mediafax (Tudor Costi)

Tinerii între 25 şi 35 de ani reprezintă aproape 40 la sută dintre cei care îşi caută un loc de muncă în străinătate pe platforma specializată Tjobs.ro, potrivit unui studiu realizat de aceasta, ale cărui rezultate au fost remise MEDIAFAX.

În cei patru ani de activitate, pe platforma online Tjobs.ro au fost peste 1,8 milioane de aplicări, pentru cele 560.000 de oferte de muncă disponibile, din care 39,99 la sută au fost făcute de tineri cu vârste între 25 şi 35 de ani.

A doua categorie de vârstă este a aplicanţilor cu vârsta cuprinsă între 35 şi 45 şi reprezintă 28,59 la sută din total, iar a treia categorie de vârstă este cea a celor cu vârsta de până în 25 de ani şi reprezintă 16,54 la sută din total.

Aplicanţii cu vârsta cuprinsă între 45 şi 55 de ani reprezintă 12,6 la sută din total, şi se situează pe locul patru. Cel mai puţin reprezentaţi sunt aplicanţii cu vârste de peste 55 de ani, reprezentând 2,29 la sută din total.

Bărbaţii reprezintă 64,71 la sută dintre aplicanţi, în timp ce 43,13 la sută sunt femei.

Pe de altă parte, aplicanţii cei mai numeroşi sunt cei din Bucureşti şi reprezintă 13,06 la sută din total. Sunt urmaţi de cei din Constanţa, care reprezintă 6,04 la sută din total, cei din Prahova, cu 4,73 la sută din total, şi cei din Timiş, ce reprezintă 4,53 la sută. Aplicanţii care nu au indicat judeţul de provenienţă reprezintă 5,38 la sută din total.

Ultimele trei judeţe, ca număr de aplicanţi, sunt: Covasna şi Sălaj, cu câte 0,63 la sută din totalul aplicanţilor, şi Teleorman, cu 0,59 la sută din total. Totodată, 0,01 la sută din totalul aplicanţilor sunt din Republica Moldova.

 

 

Versiune mobil | completa