Un fost profesor colaborator al Universităţii de Vest Timişoara reclamă la CNCD discrimnarea sa

de Pacala Dana - Mediafax, Liliana Iedu

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, şi semnat de Radu Eugen Golban, care a fost cadru didactic asociat al Universităţii de Vest din Timişoara, acesta a făcut o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce UVT i-a retras dreptul de a preda studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Politice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, Golban solicită CNCD "să se constate ca fiind discriminatorie" o decizie a Consiliului Facultăţii de Ştiinţe Politice din 23 octombrie 2012, în urma căreia, după o perioadă în care a susţinut cursurile la disciplina Economie mondială, Politicile UE, Negocieri şi conflicte, în cadrul Departamentului Relaţii Internaţionale şi Studii Europene al Universităţii de Vest din Timişoara - linia de predare în limba germană, a fost înştiinţat de către şeful departamentului, Alexandru Jadăneanţ, că nu va mai putea susţine cursuri în cadrul universităţii, întrucât activitatea sa publicistică "ar aduce atingeri Germaniei".

"În luna octombrie a anului 2012, şeful de departament, respectiv domnul Alexandru Jadăneanţ mi-a comunicat că nu voi mai putea ţine orele pentru că activitatea mea publicistică ar «deranja» Germania", arată sursa citată.

Golban menţionează în comunicatul citat că locuieşte în Elveţia.

De cealaltă parte, rectorul UVT, Marilen Pirtea, susţine că întreruperea contractului cu Radu Eugen Golban nu are legătură cu activitatea publicistică a acestuia.

"Domnul Golban era cadru didactic asociat, adică un colaborator. Colaboratorii sunt angajaţi pe durata unui an ori pe un semestru. În fiecare an universitar, în funcţie de numărul de ore, dăm orele libere colaboratorilor. A fost un an în care domnul Golban a fost colaborator, după care în anul universitar următor Departamentul, Facultatea de Ştiinţe Politice, în speţă, a decis ca orele suplimentare să le facă internii. Decizia nu are nicio legătură, absolut nicio legătură cu activitatea publicistică", a declarat Pirtea.

Potrivit rectorului, un alt motiv pentru care s-a decis întreruperea colaborării este că Golban susţinea examenele cu studenţii prin e-mail ori preda modular cursurile.

"El (Radu Eugen Golban - n.r.) locuieşte în străinătate, venea modular să ţină acele ore, a dat examenele pe e-mail şi facultatea nu îşi doreşte genul acesta de colaborare la distanţă. Când venea la Timişoara, venea la un anumit interval de timp şi făcea totul modular, studenţii nu îşi doresc chiar aşa să stea de vineri până duminică în şcoală, pentru a recupera orele pe care le-ar fi putut ţine săptămânal", a spus Pirtea.

 

 

Versiune mobil | completa