Impotenţă provincială

"Plec la Bucureşti pentru că Timişoara e prea mică pentru posibilităţile mele". Aceste vorbe le-am auzit în urmă cu un deceniu din gura unei colege care cocheta, la final de liceu, cu paradele de modă. Vorbele ei mi-au rămas întipărite în creier fără să îmi dau seama. Am avut un deja vu după câţiva ani buni, cercul de prieteni fiind altul, dar concepţia - aceeaşi. "Numai la Bucureşti mă pot realiza, acolo se întâmplă totul". Unii au plecat, au realizat ce şi-au propus. Detestă capitala, cu toată zarva ei, şi-au încropit nişte amici, câştigă bine, dar gândul lor este mereu acasă, la Timişoara. Oraşul nostru, considerat cel mai cosmopolit al ţării, duce lipsă, într-adevăr, de multe. Aici nu am avea nevoie de art directori, de specialişti în psihologie comportamentală, de experţi în publicitate? Aici nu poţi deveni un cântăreţ de top, nu poţi deveni un actor al marilor ecrane, pentru că lipsesc decidenţii, lipseşte banul greu, lipseşte "infrastructura" artistică. Câţiva au reuşit, dar nu fără multe drumuri la Bucureşti, unde, evident, se dă ora exactă. Toate sunt aici la nivel micro, nimic nu este prea extravagant, prea ofensiv, prea... profesionist.
Lucrurile merg înainte, Timişoara se dezvoltă, regiunea după ea, dar undeva, în toate meseriile, există o frână. Mereu ne-am plâns că am fost marginalizaţi de guverne, de miniştri, că nu ni s-au dat bani cât altor judeţe. Ne-am dezvoltat pe propriile resurse, datorită - mai ales - poziţiei geografice. Şi totuşi, Timişoara a bătut Bucureştiul în privinţa nivelului salarizării. Dacă, în Timiş, cel mai mare venit înregistrat anul trecut a fost de 1,1 milioane de euro, în capitală salariul record "abia" a atins suma de 743.000 de euro. Exemplul este, totuşi, singular, deoarece nivelul salarizării în oraşele de provincie este sub media celor din marea capitală dâmboviţeană.
Ce îi reţine pe timişeni să devină cei mai buni în tot ceea ce întreprind, dar la ei acasă, nu în "casa" altora? Trebuie să se schimbe, în primul rând, mentalitatea. La acest lucru pot contribui multinaţionalele, prin profesionalizarea personalului şi în alte locuri din ţară, nu doar la Bucureşti. Pot ajuta şi oamenii cu potenţă financiară, dacă ar fi mai deschişi în a susţine iniţiativele tinerilor cu idei. Numai renunţând, cu toţii, la complexul provincialului, putem trece de zidul care ne reţine să fim şi mai buni.