Cabral şi Andreea Ibacka s-au întors recent dintr-o vacanţă exotică în Asia. Concluzia lor? “Mâncarea chinezească din Europa nu are nicio legătură cu mâncarea chinezească tradiţională”.
Pescara a promovat în Serie A după o pauză de 20 de ani, aceasta fiind a şasea aventură în elită a formaţiei supranumită "Delfinii". Mare parte din merit îi este atribuită de italieni cehului Zdenek Zeman, unul dintre cei mai reputaţi tehnicieni din Peninsulă, asta deşi nu s-a evidenţiat prin trofeele cucerite, ci mai degrabă prin calităţile sale de tactician şi prin puterea de a intui talentul în tinerii fotbalişti.
Zeman este omul care l-a adus pe Dan Petrescu în Italia, la Foggia, într-o formaţie care îi mai avea în primul 11 pe Jose antonio Chamot, Luigi Di Biagio şi Roberto Rambaudi. Apoi, cehul a mai avut aventuri la Lazio şi AS Roma, formaţii de la care a plecat fără vreun trofeu cucerit, dar unde i-a descoperit şi lansat în fotbalul mare pe Alessandro Nesta şi Francesco Totti, două dintre starurile anilor 2000.
În perioada petrecută la Roma, Zeman a stat şi la originea uriaşului scandal de doping care a lovit Italia şi care s-a lăsat în cele din urmă cu arestarea doctorului lui Juventus, Riccardo Agricola, cel care le-ar fi administrat substanţe interzise lui Alessandro Del Piero şi Gianluca Vialli.
Zdenek Zeman şi-a regăsit liniştea şi bucuria de a antrena la Pescara, acolo unde a putut să îşi implementeze filosofia de joc, ce se spune că este inspirată din handbal, sport pe care cehul l-a practicat în adolescenţă. Adeptul sistemului 4-3-3, antrenorul a reuşit să îşi aducă echipa în Serie A cu victoria din ultima etapă de pe terenul Sampdoriei (3-1), cu care i-a l
Fără a ne propune să facem vreun fel de top al celor mai frumoase locuri, prezentăm o suită de imagini cu locuri încântătoare ce pot fi vizitate şi care vă pot da idei pentru viitoarele călătorii pe care le plănuiţi.
Fostul ministru Elena Udrea a declarat, duminică, că încearcă de aproximativ două luni să îşi găsească timp pentru viaţa personală şi crede că "este momentul" pentru conceperea unui copil.
Noul număr al revistei Playboy prezintă două premiere absolute: Issa, viitoarea soţie a lui Costi Ioniţă, şi Silvia, fata care a făcut strip-tease pentru campionii de la hochei, în ipostaze mai mult decît provocatoare!
"Too sexy"
Issa, logodnica mărturisită a lui Costi Ioniţă, apare în pictorialul principal şi pe coperta numărului. Şedinţa foto, care precedă lansarea albumului intitulat - cum altfel ? - "Too Sexy", a fost realizată într-un decor romantic, de o decadenţă studiată: Palatul Ştirbey.
Romantism şi erotism în Palatul Ştirbey
Costi Ioniţă însuşi a fost prezent la palat, special pentru a-şi încuraja viitoarea soţie, care a defilat nudă pe scările, balcoanele şi prin camerele venerabilului monument arhitectonic din Buftea. Reconfortată de prezenţa iubitului, Issa a dovedit că nu are nici un pic de inhibiţie în faţa camerei foto şi, pentru a intra în atmosfera pictorialului, a solicitat ca, în palat, să poată fi auzită muzica de pe viitorul ei CD. Curat "Too sexy" !
Necăjit...?
Văzând pictorialul Issei din Playboy, unii dintre fanii lui Costi Ioniţă se vor întreba, cu siguranţă, cum poate medicul stomatolog reprofilat în artist să cânte cu atâta năduf "Oooooooooof, viaţa mea!", ba să se mai şi lamenteze: "Tare necăjit mai suuuunt…".
Incendiu în vestiar
Timp de mai bine de o săptămână, în timpul desfăşurării finalei campionatului naţional de hochei, presa şi, în special, televiziunile au vuit: după modelul vedetelor italiene care promit reprezentaţii de striptease pentru campioni, o tânără româncădorea să facă acelaşi lucru pentru câştigătorii unei competiţii din România. Puţini au crezut că asta se va şi întâmpla, însă cu cîteva săptămâni în urmă, PRO TV şi TV SPORT au putut transmite în direct, la miezul nopţii, începutul provocatorului show desfăşurat în vestiarul echipei Steaua.
Silvia Stănciulescu (1,67 m, 47 kg, 86-59-90) i-a răsplătit pe învingători cu momente mai mult decât fierbinţi, crosele hocheiştilor intrând într-o agitaţie greu de descris.
Într-un pictorial inedit, realizat chiar la locul faptei, ediţia PLAYBOY care tocmai a ieşit pe piaţă vă prezintă tot ceea ce nu aţi putut vedea la televizor, dând frâu liber tuturor fanteziilor erotice legate de prezenţa unei fete supersenzuale în vestiarul unor sportivi.
"Pînă acum, devoram îngheţate dar, mai nou, am descoperit că îmi place şi gheaţa" a declarat noua vedetă PLAYBOY, al cărei echipament sportiv a constat din patine şi… atât.
IMAGINI ŞOCANTE! A rămas fără chip - VIDEO
Un american de 25 de ani, care a fost desfigurat intr-un mod cumplit in urma unui accident, este al doilea om care a primit un...
Ai purta cizme în formă de copită?
Daca Lady Gaga a adus in prim plan pantofi platforma fara toc, acum a venit randul unor designeri britanici de la casa de moda...
Îl iubeşti, ţi-l doreşti, îţi este necesară prezenţa lui aproape continuă, îţi este dor şi te completează când îl ai în preajmă. Următorul pas - ce stă în ordinea firească a evenimentelor cotidiene, dar şi a evoluţiei sentimentale - va fi mutatul împreună.
Samsung Galaxy S III a fost vedeta serii în Bucureşti, la Radisson Blu Hotel. Evenimentul nu a impresionat cu vreun spectacol deosebit, oficialii din România rezumându-se la a prezenta ceea ce ştiam, într-o formă brută şi fără vorbe de prisos.
Un proiect ce are ca obiectiv săparea unui tunel în «inima» unui supervulcan din sudul Italiei a fost aprobat, în ciuda temerilor că ar putea pune în pericol...
Citeşte tot ...
Comportamentul nostru este dictat nu doar de felul nostru de a fi, ci şi de unul dintre hormonii sexuali: estradiolul. Acesta face şi desface atunci când vine vorba despre relaţii, nivel atractivitate şi stimă de sine. Aflaţi, în continuare, cum acţionează şi cum transformă femeile blânde în adevărate vampe!
Dana Rogoz a fost cerută în căsătorie
Dana Rogoz se mărită. Vedeta a ţinut să-şi anunţe fanii pe blogul ei, unde a şi postat o fotografie cu inelul de logodnă, pe care scrie “DA”.
Cât au cheltuit românii de Paşte
Jumătate dintre românii care au participat la un sondaj au declarat că bugetul alocat pentru cumpărăturile de Paşte în acest an este cuprins între 100 şi 500 de lei, în timp ce unul din...
Dacia va produce trei noi modele în 2012 în Maroc
Renault a inaugurat astăzi în Tanger, Maroc, cea mai nouă uzină a grupului francez unde începând cu acest an va produce trei noi modele Dacia destinate în special pieţei vest-europene. Pe...