

Noul număr al revistei Playboy prezintă două premiere absolute: Issa, viitoarea soţie a lui Costi Ioniţă, şi Silvia, fata care a făcut strip-tease pentru campionii de la hochei, în ipostaze mai mult decît provocatoare!
"Too sexy"
Issa, logodnica mărturisită a lui Costi Ioniţă, apare în pictorialul principal şi pe coperta numărului. Şedinţa foto, care precedă lansarea albumului intitulat - cum altfel ? - "Too Sexy", a fost realizată într-un decor romantic, de o decadenţă studiată: Palatul Ştirbey.
Romantism şi erotism în Palatul Ştirbey
Costi Ioniţă însuşi a fost prezent la palat, special pentru a-şi încuraja viitoarea soţie, care a defilat nudă pe scările, balcoanele şi prin camerele venerabilului monument arhitectonic din Buftea. Reconfortată de prezenţa iubitului, Issa a dovedit că nu are nici un pic de inhibiţie în faţa camerei foto şi, pentru a intra în atmosfera pictorialului, a solicitat ca, în palat, să poată fi auzită muzica de pe viitorul ei CD. Curat "Too sexy" !
Necăjit...?
Văzând pictorialul Issei din Playboy, unii dintre fanii lui Costi Ioniţă se vor întreba, cu siguranţă, cum poate medicul stomatolog reprofilat în artist să cânte cu atâta năduf "Oooooooooof, viaţa mea!", ba să se mai şi lamenteze: "Tare necăjit mai suuuunt…".
Incendiu în vestiar
Timp de mai bine de o săptămână, în timpul desfăşurării finalei campionatului naţional de hochei, presa şi, în special, televiziunile au vuit: după modelul vedetelor italiene care promit reprezentaţii de striptease pentru campioni, o tânără româncă dorea să facă acelaşi lucru pentru câştigătorii unei competiţii din România. Puţini au crezut că asta se va şi întâmpla, însă cu cîteva săptămâni în urmă, PRO TV şi TV SPORT au putut transmite în direct, la miezul nopţii, începutul provocatorului show desfăşurat în vestiarul echipei Steaua.
Silvia Stănciulescu (1,67 m, 47 kg, 86-59-90) i-a răsplătit pe învingători cu momente mai mult decât fierbinţi, crosele hocheiştilor intrând într-o agitaţie greu de descris.
Într-un pictorial inedit, realizat chiar la locul faptei, ediţia PLAYBOY care tocmai a ieşit pe piaţă vă prezintă tot ceea ce nu aţi putut vedea la televizor, dând frâu liber tuturor fanteziilor erotice legate de prezenţa unei fete supersenzuale în vestiarul unor sportivi.
"Pînă acum, devoram îngheţate dar, mai nou, am descoperit că îmi place şi gheaţa" a declarat noua vedetă PLAYBOY, al cărei echipament sportiv a constat din patine şi… atât.
Vezi GALERIA FOTO