

Ultima selecţie preliminară în vederea atribuirii titlului World Beauty Championship 2009 a avut loc la Timişoara. Ca reprezentantă a Europei a fost aleasă timişoreanca Bianca Jurca, cea care va reprezenta astfel România la acest concurs.
Bianca Jurca are 25 ani şi este licenţiată în drept, fiind proprietara unui centru de înfrumuseţare din Timişoara. Până la sfârşitul lunii ianuarie, Bianca va merge la Roma pentru efectuarea unor teste fotografice în locuri istorice din acestă capitală după care in luna martie a acestui an va fi convocată în oraşul Samana, din Republica Dominicană, unde va avea loc finala concursului. Acolo se va decide ce concurentă este cea mai potrivită pentru a-şi adjudeca prestigiosul titlu. Astfel, o comisie de experţi va avea dificila sarcină de a decide cine este cea mai frumoasă fată din lume, punându-se accent pe frumuseţea naturală. Între finalistele rămase în concurs se regăsesc concurentele din Europa, SUA, şi Caraibe.
Bianca Jurca a fost încoronată de italianul Tiziano Chiarotto, proprietarul Clubului Vanilla, unde a avut loc desemnarea ei ca finalistă la concursul World Beauty Championship 2009.
Prima ediţie a acestui concurs s-a desfăşurat la Miami (SUA), în anul 2005. Cele patru câştigătoare ale titlului au provenit din Republica Cehă, România (Cătălina Pârlog), Republica Dominicană şi Brazilia.
Timişoreanca Bianca Jurca va concura în Republica Dominicană cu speranţa readucerii titlului mondial de Miss World Beauty Championship în România.
Mai multe imagini cu Bianca
Jurca în
galeria
foto
