Fabricat în Banat

La Cramele Recaş, oricine poate degusta unul din cele mai bune produse ale meleagurilor bănăţene Foto: Marcel Neag

Istoria, tradiţia, talentul, perseverenţa, încăpăţânarea de a o lua mereu de la capăt şi puterea de a transforma numele în renume sunt calităţile unor firme reprezentative pentru vestul ţării. Acestea sunt branduri care, de-a lungul timpului, au dat o identitate economică în lume timişorenilor şi arădenilor.

Istorie zbuciumată
Fondată în anul 1718, Fabrica de bere din Timişoara a trecut de mai multe ori din proprietatea administraţiei locale în proprietate privată şi invers. Administratorii militari au renunţat la conducerea fabricii în favoarea municipalităţii. Fabrica este arendată în anul 1727 unei companii private conduse de Filip Bauer, care a dat naştere primei societăţi pe acţiuni din Banat. O dată cu declararea Timişoarei drept oraş liber crăiesc (1779), fabrica trece din nou în administrarea oraşului. Crahul bursei din Viena (1872) produce o puternică recesiune economică în întreg imperiul austro-ungar, iar fabrica de bere este scoasă la licitaţie şi achiziţionată de Alexandru Bayer, care îşi sacrifică întreaga avere pentru a o salva de la faliment. În 1874, fabrica este cumpărată de Casa de Economii şi Consemnaţiuni iar mai apoi vândută unei firme vieneze condusă de Ignat Deutsch (1882). Opt ani mai târziu, un incendiu devastator distruge în întregme clădirile şi instalaţiile. Fabrica renaşte din propria-i cenuşă, fiind reclădită şi retehnologizată. În anii 1920, Timişoreana a devenit furnizorul oficial de bere al Casei Regale din România. În 1929, fabrica este cumpărată de concernul "Csel şi fiii", iar în 1948 este naţionalizată. În anii '60, devenea a doua unitate de producţie din lume ce funcţiona cu automatizare completă a tuturor utilajelor.

De trei ori Timişoreana
În anul 2001, berea Timişoreana se transformă dintr-un brand regional într-unul naţional o dată cu achiziţionarea sa de către concernul SABMiller, sub denumirea de Ursus Breweries. "În momentul de faţă, berea Timişoreana este cea mai vândută bere din România şi ocupă o cotă de piaţă de 14% ceea ce nu e deloc puţin dacă ţinem seama de faptul că piaţa berii din România a atins 18 milioane de hectolitri", spune Mladian Corcheş, managerul regional al firmei. În ultimii ani, compania a investit 30 de milioane de euro pentru promovare şi noi investiţii, astfel încât, chiar în această lună, Fabrica de bere de la Timişoara va inaugura o nouă linie de producţie ceea ce va duce la triplarea capacităţii existente. Bere Timişoreana merge mână în mână cu tradiţia consolidându-şi poziţia de brand naţional o dată cu sponsorizarea Cupei României la fotbal şi renovarea unor importante clădiri din patrimoniul arhitectural naţional.

Singura din Est
Poate cea mai cunoscută marcă "în viaţă" din Arad este fabrica de păpuşi "Arădeanca". Este singura din ţară şi are o istorie de aproape 60 de ani. Totul a început în 1949, cu producerea materialelor sportive. La scurt timp de la deschidere, fabrica a început să producă şi păpuşi, confecţionate din cârpe şi carton presat, umplute cu talaj sau vată. Abia zece ani mai târziu s-a trecut la producţia de păpuşi din materiale plastice. Acum, păpuşile fabricate la Arad plâng zgomotos şi cu lacrimi, cer de mâncare sau te salută. Fabrica arădeană a supravieţuit cu greu după 1990. Asta pentru că până atunci producţia de păpuşi şi alte jucării fusese destinată, în cea mai mare parte, exportului, mai ales în ţările comuniste din fostul spaţiu sovietic. După revoluţie, relaţia cu ţările comuniste aproape că n-a mai existat, iar producţia a scăzut dramatic, la fel şI numărul angajaţilor. Dacă în 1990 erau 900 de salariaţi, acum societatea are numai 60. "Important este că am supravieţuit şi suntem singurii din Europa de Est care mai producem păpuşi. Fabrici similare din Ungaria, Croaţia sau alte ţări din regiune s-au închis rând pe rând în ultimii ani, din cauza importurilor masive de jucării ieftine din China. Este greu şi pentru noi să supravieţuim, dar o facem datorită clienţilor fideli care vor produse de calitate, care nu se rup în mâinile copiilor. Noi exportăm o treime din produse”, spune directoarea fabricii, Dana Neacşiu.

Oana Zăvoranu, la 80 de lei
"Arădeanca" vrea să dea lovitura pe piaţa autohtonă de jucării cu păpuşi care copiază chipul unor vedete. A început cu Oana Zăvoranu, a cărei păpuşă se vinde de câteva luni în magazinele din ţară. "Suntem mulţumiţi de vânzări, iar în scurt timp trecem la o nouă garderobă pentru păpuşa Oana. Modelul a fost lansat cu trei garderobe, iar acum lucrăm la ţinuta de vară”, spune Neacşiu.
Păpuşa realizată după chipul Oanei Zăvoranu costă 80 de lei la ieşirea din fabrică şi circa 100 de lei în comerţ.
Conducerea fabricii de jucării spune că are tratative avansate şi cu alte celebrităţi autohtone, dar nu le nominalizează până la semnarea contractelor. Asta pentru că dezbaterile din presă de acum câţiva ani privind lansarea unei păpuşi după chipul gimnastei Andreea Răducanu au dus la neînţelegeri între părţi şi la anularea proiectului.
"Vom veni sigur cu modele noi, poate chiar şi vedete internaţionale, pentru că lucrăm şi pentru export. Este singura şansă să creştem producţia şi cifra de afaceri în condiţiile unei invazii a jucăriilor de import", a mai spus Dana Neacşiu.
Deocamdată, fabrica din Arad supravieţuieşte datorită producerii de jucării specifice sărbătorilor, respectiv iepuraşi din plastic pentru Paşti sau figurine "Moş Crăciun". În plus, aici se fabrică pitici de grădină, care au mare căutare la export.

Pălăriile, suspendate temporar
În 1896, din atelierul de pălării din Timişoara, proprietatea lui Filip Lenstein, se ridica fabrica de pălării Paltim. Industriaşul reuşise să atragă capital austriac pentru viitoarea fabrică de 600.000 de coroane. În primii ani ai secolului XIX, fabrica a început producţia cu maşini şi specialişti veniţi din străinătate. Cei 80 de muncitori timişoreni produceau pălării pentru magazine din toate marile capitale europene. Zilnic ieşeau din fabrică peste 62 de duzini de pălării. În timpul primului război mondial, Paltim realiza şepci şi pâslă pentru cizme militare pentru armata austro-ungară. În prezent, activitatea la Paltim a început să semene, cel puţin pentru o vreme, cu cea dintr-o agenţie imobiliară. Aceasta pentru că, din septembrie 2007, în fabrică nu mai există nici un muncitor, iar conducerea pregăteşte mutarea în afara Timişoarei, legile actuale nemaipermiţând producţia de textile în centrul oraşului. "La ora actuală activitatea noastră este suspendată temporar în urma unui conflict cu sindicatul. Sperăm ca în maximum 2-3 luni să o reluăm activitatea, drept pentru care suntem în negocieri pentru o nouă locaţie. Momentan ne ocupăm cu vânzarea şi închirierea de spaţii comerciale sau pentru birouri", a dezvăluit Adrian Mureşan, director general executiv al Paltim. Potrivit acestuia, în momentul suspendării producţiei, Paltim avea contracte ferme lunare de peste 100.000 de euro. "Dintre ele, 99% erau pentru străinătate, în special Germania şi Austria", Paltim producea în luna septembrie a anului trecut peste 80 de tipuri de pălării, fesuri, chipie sau şepci pentru armată şi pentru galeriile de fotbal. "Cu siguranţă brandul Paltim va continua să existe", este optimist Adrian Mureşan.

"Victoria" se reprofilează
Ceasurile mecanice "Victoria" au stat decenii întregi pe noptierele românilor. Produse la Arad, unde există şi acum singura fabrică de ceasuri din România, "deşteptătoarele" sau ceasurile de şah au fost multă vreme produse de succes la export şi puteau fi găsite în magazine inclusiv în Germania. Fabrica a fost privatizată în 1999, iar acum "Victoria" Arad este în proces de reprofilare a producţiei, iar dacă vorbim de ceasuri, aici se mai fabrică doar cele de perete, electronice. "De la privatizare, cifra de afaceri a crescut de zece ori. Totuşi, deşteptătoarele mecanice nu mai au căutare şi au fost scoase din producţie peste tot în Europa. Noi ne reprofilăm, ne axăm pe injecţie de materiale plastice, producţia de scule, matriţe, contoare sau aparate de măsură. Investim în tehnologie nouă circa două milioane de euro”, ne-a declarat directorul general al fabricii, Marcel Măinescu. În anul 1951, când s-a deschis, "Victoria" a produs numai 300 de ceasuri, iar în 1989 s-a ajuns la 1.000.000 de bucăţi, majoritatea fiind destinate exportului. Victoria are acum 100 de angajaţi, faţă de 1.400 în 1989, iar o treime din producţie este destinată exportului. Anul trecut, primul cu profit din istoria postdecembristă a fabricii, "Victoria" a avut o cifră de afaceri de 60 de miliarde de lei vechi.

Astra Vagoane va produce tramvaie
Vagoanele de călători sunt un alt brand exclusiv al Aradului. Fabrica Astra Vagoane Călători este principalul furnizor al CFR, dar o mare parte din producţie merge la export, întreprinderea arădeană având contracte cu firme celebre, printre care şi Siemens. Fabrica a fost fondată în 1891, de Johan Weitzer, iar după ce a fost decenii a statului, în 2000 a fost privatizată complet, cu capital integral românesc. Astra a exportat în 35 de ţări de pe toate continentele. "La ora actuală, avem capacitatea de a produce vagoane care rulează cu 200 de km/h. Noutatea este că vom produce, în premieră, tramvaie. Proiectul este în curs de implementare, iar produsul nostru va fi destinat atât pieţei interne, cât şi exportului", ne-a declarat Ovidiu Bologea, consilierul de relaţii externe al fabricii. Anul trecut, Astra Călători a avut o cifră de afaceri de 208 milioane de lei noi.

Dura, Electrobanat, Elba
În anul 1884, Timişoara devenea primul oraş din Europa cu străzile iluminate electric. Peste aproape patru decenii, în anul 1921, la Timişoara lua naştere firma Dura, care avea ca principal obiect de activitate fabricarea reperelor destinate corpurilor de iluminat. Această firmă a constituit punctul de plecare al existenţei firmei Elba de astăzi. În perioada crizei interbelice are loc fuziunea firmei Dura cu alte firme cu profil asemănător, iar în anul 1948 firma este naţionalizată şi redenumită Electrobanat. În 1990, firma îşi schimbă denumirea în Elba, iar cinci ani mai târziu se privatizează integral. În anul 1997, Elba se asociază cu concernul olandez Philips, noua firmă numindu-se Philips and Elba Street Lighting SRL. Trei ani mai târziu, Elba a devenit acţionară, împreună cu compania franceză Plastique du Val de Loire, la constituirea firmei Elbromplast, domeniul fiind cel al injecţiei de mase plastice.

Lumina de la Timişoara
"În momentul de faţă suntem singurul producător de corpuri de iluminat din România. La Timişoara se produce toată gama de corpuri de iluminat, faruri, lămpi pentru autoturisme, sisteme de iluminat stradal, sisteme pentru iluminat ornamental şi presaj la rece. Avem un puternic departament de cercetare şi dezvoltare. Anul trecut am avut o cifră de afaceri de 38 de milioane de euro, iar pentru acest an estimăm o creştere de 10%", spune Gheorghe Cocian, managerul general al firmei Elba. Lunar, pe poarta fabricii ies sute de produse, în valoare de trei milioane de euro, multe dintre ele exportate în şapte ţări europene şi în zona Magrebului. Profitul înregistrat anul trecut (10 milioane de euro) a fost reinvestit în fabrica nouă care se construieşte în Parcul Industrial din Freidorf. "Sperăm ca până în 2009 să ne mutăm deja acolo. Suntem într-o continuă mişcare, altfel nu rezistăm. Investim în permanenţă în tehnologie şi utilaje pentru a fi competitivi", a spus Cocian.

Viile ancestrale
Un alt brand bănăţean care de mult a depăşit graniţele ţării poartă denumirea de Cramele Recaş. Primele informaţii referitoare la cultura viţei-de-vie în zona Banatului datează din perioada ocupaţiei romane, în secolul 3 după Hristos. Cel mai vechi document scris care face referire la viile Recaşului datează din 11 noiembrie 1447. Este vorba despre un act prin care Mihail de Ciorna, Banul Severinului, cumpăra viile de la Ioan şi Ecaterina Magyar pentru 32 de florini ungureşti de aur. Începând din 1772 şi până în 1786, regiunea este populată masiv de şvabii din Bavaria, din zona Ulm unde se vorbea dialectul Schwaben. Pământul roditor, soarele generos şi tradiţia au perpetuat un vin care a depăşit de mult graniţele ţării: Banaten Schwaben.

Cinci milioane de litri
Astăzi, viile Recaşului se întind pe o suprafaţă de 750 de hectare. Din 1999, când au fost privatizate (Cramele Recaş au 3 acţionari principali cu capital româno-britanic) şi până în prezent, s-au investit peste 10 milioane de euro. "Tradiţia este punctul nostru de plecare. Brandul a crescut pas cu pas şi are o temelie solidă. Ne-am extins iar acum vinul produs la Recaş poate fi cumpărat în peste 20 de ţări ale lumii, din Europa, America şi Asia", a declarat Gheorghe Iova, managerul general la Cramele Recaş. Anual, din viile recăşene se scot câte cinci milioane de litri de vin îmbuteliat în şapte milioane de sticle. Atât în România, cât şi în Germania, tradiţia Cramelor Recaş poartă un singur nume: "Schwaben Wein". Pe plan internaţional, brandul "V" Legend of Transylvania şi-a făcut deja un nume. "Raportul calitate-preţ e determinant", spune Iova. Pe piaţa asiatică, vinul de Recaş din gama "V" poate fi achiziţionat la preţuri cuprinse între 3-5 $/st. Cel mai scump sortiment este Il Sole, un Chardonnay Barrique care poate fi cumpărat la preţul de 12$/st. În pivniţa Cramelor Recaş, cele mai vechi sticle de vin care se păstrează sunt din anul 1968. "Cele mai vechi vinuri scoase la vânzare sunt însă cele din anul 1973. Cea mai scumpă sticlă de vin este un Muscat Ottonel din 1986, care poate fi achiziţionată la preţul de 750 de lei", spune managerul Cramelor Recaş.
În ciuda creşterii şi descreşterii lor de-a lungul timpului, brandurile Timişoarei şi Aradului înseamnă deja mult mai mult decât nişte simple nume respectate în întreaga ţară. Ele sunt câteva dintre "locomotivele" care împing economia românească spre vest.



Oraşul fără brand
Chiar dacă multe dintre firmele timişorene au reuşit să-şi construiască un nume atât în ţară, cât şi în străinătate, oraşul suferă în continuare la capitolul identitate locală. De-a lungul timpului, autorităţile au încercat tot felul de strategii de promovare ale oraşului dar nici în momentul de faţă Timişoara nu se poate identifica printr-un brand anume. "Oraşul florilor", "Mica Vienă". "Oraş de cinci stele" sunt tot atâtea încercări care au deschis un drum pe care în ultimii ani s-a construit prea puţin. Timişoara suferă la acest capitol, iar timişorenii se identifică din ce în ce mai puţin cu oraşul sufocat de conglomeratul metropolitan din jur.
 

 

Versiune mobil | completa