O minune pentru fiecare

2  0  0  0 

Obiceiul păstrării moaştelor datează din vremea martiriului Sfântului Policarp, petrecut în anul 300 după Cristos (MEDIAFAX FOTO)

În România există 102 moaşte şi icoane făcătoare de minuni. Împreună cu icoanele făcătoare de minuni, rămăşiţele pământeşti ale sfinţilor canonizaţi atrag, în pelerinaj, de-a lungul anului, zeci de mii de credincioşi.

La temelia Bisericii stau moaştele
Obiceiul păstrării moaştelor datează din timpul martiriului Sfântului Policarp, petrecut în anul 300 după Cristos. "Încă de atunci se păstrează prima relatare scrisă care pomeneşte faptul că după ce acest sfânt a fost ucis de romani, creştinii i-au luat trupul şi l-au păstrat ca pe un odor de mare preţ", a declarat pentru BĂNĂŢEANUL, preotul Marius Florescu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Banatului. Atunci ca şi acum, obiceiul păstrării moaştelor este atât de important, încât orice Sfântă Masă din Sfântul Altar al oricărei biserici ortodoxe din lume păstrează moaştele unui sfânt, ca semn al faptului că Biserica se întemeiază pe jertfa lor.

Sfinţii de lângă noi
"Moaştele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş sunt păstrate întregi în Catedrala Mitropolitană din Timişoara, moaştele Sfintei Parascheva se păstrează la Iaşi, cele ale Sfântului Calinic, la Mănăstirea Cernica, cele ale Sfintei Filofteia la Curtea de Argeş iar moaştele Sfântului Grigore Decapolitul la Mănăstirea Bistriţa. Toate aceste moaşte de sfinţi păstrează în bisericile amintite trupul lor întreg", spune părintele Marius Florescu. În multe alte biserici din judeţul Timiş sunt păstrate doar bucăţi din Sfintele Moaşte. Astfel, în biserica sârbescă din Birda se păstrează capul Sfântului Gheorghe. Bucăţi din moaştele altor sfinţi găsim şi la mănăstirile Săraca (Timiş) şi Călugăra (Caraş-Severin). În ceea ce priveşte icoanele făcătoare de minuni, una dintre cele mai vestite icoane din ţară este cea a Maicii Domnului păstrată la Mănăstirea Bodrog din Arad.


Credinţa nu cere ajutorul materiei
"Icoanele, multe dintre ele păstrate în bisericile ortodoxe sunt cu adevărat făcătoare de minuni. Credinţa nu cere ajutorul materiei, a lemnului din care este făcută icoana sau a celui care a zugrăvit pe pânză chipul unui sfânt. Credincioşii se roagă din tot sufletul la ceea ce reprezintă icoana. Poate nu este întâmplător, dar majoritatea icoanelor făcătoare de minuni sunt cele cu chipul Maicii Domnului. Cei care se roagă cu sufletul, cu inima deschisă şi cu multă credinţă au parte într-adevăr de minuni. Practic, orice icoană sfinţită poate fi făcătoare de minuni", spune purtărorul de cuvânt al Mitropoliei Banatului.


Tragedia de la Scăiuş
Una dintre cele mai interesante istorii legate de o întâmplare supranaturală confirmată de biserică în Banat s-a petrecut în satul Scăiuş, la 25 km de Lugoj, spre Reşiţa. Actuala populaţie a satului este formată din români, slovaci şi cehi.
Între anii 1780-1800, comuna, pe atunci populată numai de români, a fost bântuită de ciumă, care a secerat o treime din populaţie. În 1854, în gospodăriile pustii au fost aduşi cehi şi slovaci. Slovacii s-au aşezat în partea de nord-est a comunei şi au cumpărat o casă cu o grădină de patru hectare, unde au amenajat o capelă, o şcoală şi o casă parohială. Se pare că actuala capelă a fost construită sau cumpărată prin 1880 şi amenajată ca biserică cu iconostas în faţă. În anul 1890, familia Martiac Mihai şi soţia sa Marta au cumpărat o icoană a Preacuratei cu Pruncul Isus în braţe, pe care a dăruit-o capelei. Icoana este o cromolitografie în stilul Renaşterii. Credincioşii au împodobit-o cu o coroană de argint după modelul celei pictate pe icoană, apoi i-au mai atârnat Fecioarei mărgele la gât şi i-au pus văl pe cap. Icoana a fost aşezată într-o cutie de lemn.

Prima minune
Legenda spune că Icoana Maicii Sfinte cu Pruncul Isus în braţe, aflată acum la Scăiuş, a lăcrimat de două ori în anul 1934. Duminică, 30 septembrie 1934, preotul Ion Craşovan se pregătea să slujească vecernia. Slovacii tocmai încinseseră o horă în curtea bisericii. Cântăreţul de strană Ion Turcheneac a trimis hora în drum, ca să nu deranjeze serviciul religios. Totuşi, muzica se auzea până la altar. În capelă erau doar câteva femei în vârstă. La sfârşitul vecerniei, cantorul a observat o lacrimă în colţul ochiului stâng al Fecioarei Maria. S-a apropiat şi, convingându-se de realitate, s-a speriat. A venit preotul, femeile din biserică, apoi au fost chemaţi cei de la horă şi cu toţii au văzut lacrimile care străluceau în amândoi ochii Sfintei Fecioare. Lacrimile au rămas ţintuite, fără să curgă pe chipul din icoană, până pe la orele zece seara, când au început să se usuce.

Din nou lacrimi
După două săptămâni, icoana Maicii Sfinte avea să lăcrimeze din nou. Luni, 15 octombrie 1934, cantorul Turcheneac a observat că purceii săi au intrat în curtea bisericii. S-a dus să-i alunge de acolo şi, văzând uşa bisericii deschisă, a intrat pentru a se ruga. Îngenunchind în faţa icoanei, a observat că amândoi ochii Fecioarei Maria erau scăldaţi în lacrimi. A chemat preotul, care a pus să se tragă clopotele. De data aceasta, lacrimile erau mai mari. Între timp, a intrat în biserică o bătrână, Ana Madescu, pe care celelalte femei au întrebat-o: "Dumneata vezi?" Ea a zis: "Mi se pare că-i aici". Întinzând degetul l-a pus pe lacrima de la ochiul drept. Lacrima s-a spart şi s-a prelins pe degetul bătrânei, care s-a cutremurat şi n-a mai putut vorbi. A doua lăcrimare a durat cam două ore, de la ora cincisprezece, până pe la ora şaptesprezece, când lacrimile au început să se usuce. În total au curs cinci lacrimi care au fost prinse în potirul adus de preotul Ioan Craşovan. La ambele lăcrimări au asistat sute de persoane care au confirmat cu jurământ adevărul acestor evenimente. Minunea lăcrimării icoanei Maicii Domnului a fost adusă la cunoştinţa Episcopiei Greco-catolice din Lugoj.

Cercetări
Biserica nu s-a grăbit să confirme fenomenul supranatural. Dar, după multe sesizări şi după ce s-a răspândit în Lugoj ştirea, episcopul Alexandru Nicolescu a hotărât să se facă cercetări şi a numit o comisie care a luat declaraţii sub jurământ, la faţa locului. Zvonul trebuia verificat şi, eventual, adus la cunoştinţa conducătorilor Bisericii.
Astfel, în anul următor, în iunie 1935 s-a deplasat la Scăiuş însuşi episcopul Alexandru Nicolescu, însoţit de o comisie care au făcut cercetări asupra acestui fenomen, de faţă fiind şi preotul greco-catolic din Scăiuş, Ioan Craşovan. Au fost luate 144 de declaraţii sub jurământ, de către o comisie a Episcopiei Greco-Catolice din Lugoj, în frunte cu episcopul Alexandru Nicolescu, viitorul mitropolit, care au confirmat minunea.

Pelerinaj
Ziua de 30 septembrie a devenit una de tradiţie şi pelerinaj, aşa cum a fost agitaţie mare la Scăiuş şi anul trecut, când au venit în pelerinaj credincioşi din Lugoj, Beiuş, Orăştie, din Cehia sau Slovacia, ca şi mulţi preoţi. În fruntea soborului s-a aflat chiar PS Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, cel care a militat foarte mult ca după 1990 pelerinajele la Scăiuş să fie reluate, dar şi ca icoana să fie adusă înapoi la Scăiuş, de la Lugoj, unde fusese
ascunsă pe vremea comuniştilor.

Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş. Ca semn al evlaviei şi preţuirii Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, PS Lucian al Caransebeşului a scris o lucrare despre viaţa sfântului bănăţean, pe care a publicat-o în anul 2006 , la 350 de ani de la trecerea în veşnicie şi 50 de ani de la canonizarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Timişoarei (1650-1653, † 1656), aromân de origine şi arhiereu al lui Dumnezeu în Banat. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor în 1950, iar în 1956, în cadrul unor manifestări solemne, s-a proclamat, în cetatea Timişoarei, canonizarea Sfântului. În acelaşi an 2006, Prea Sfinţitul Lucian a cerut şi a primit de la ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, o părticică din moaştele Sfântului Iosif pentru biserica Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş din Caransebeş. La 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş şi strămutarea moaştelor sale din biserica mănăstirii Partoş în catedrala mitropolitană din Timişoara. Canonizarea solemnă a avut loc în zilele de 6-7 octombrie 1956, la Timişoara. De atunci şi până astăzi moaştele Sfântului Iosif odihnesc în dreapta pronaosului catedralei din Timişoara, în raclă din lemn sculptată, iar din 2006 o mică parte străjuieşte biserica cu acelaşi hram din Caransebeş.

Izvorul de sub altar. La Mănăstirea Cebza din judeţul Timiş nu există icoane făcătoare de minuni; în schimb, în biserica veche, chiar pe locul altarului, se află un izvor cu puteri tămăduitoare. "Într-o încăpere situată în apropierea altarului se mai păstrează încă cârjele celor care s-au vindecat după ce au băut apă din izvorul de sub altar. Un caz aparte este cel al Mănăstiri Sf. Maria Radna, acolo unde se păstrează foarte multe dovezi ale minunilor făcute de Maica Domnului. An de an, de 15 august, sute de pelerini catolici şi ortodocşi care participă la procesiunile de pe Drumul Crucii, pot fi martori ai minunilor făcute de ea de-a lungul timpului. Într-o încăpere din biserică, oameni care au supravieţuit în mod miraculos unor accidente violente sau altor necazuri mulţumită Maicii Domnului au imortalizat întâmplările respective în tablouri expuse acolo, pentru a arăta şi altora miracolul prin care au trecut. "În nici o altă biserică nu am mai văzut aşa ceva", spune părintele Florescu.