|
|
Loto 6/49
08 mai
Noroc
9 9 2 6 3 2 4
Prosport

Olimpia Cluj a câştigat Cupa României la fotbal feminin
Campioana României la fotbal feminin a câştigat astăzi pentru al doilea an consecutiv Cupa României, după ce a învins în finală pe FCM Târgu-Mureş, scor 1-0, prin golul marcat de Ştefania Vătafu în minutul 62, cu o execuţie de la 30 de metri cu un şut în vinclu.
Mediafax

Carmen Bejan a născut la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Copilul a murit la naştere
Fosta studentă la Medicină Carmen Bejan, condamnată pentru participarea la uciderea şi tranşarea unui bărbat, a născut la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, însă copilul a murit la naştere, din cauza unor malformaţii, au declarat, miercuri, surse medicale. Deţinuta a beneficiat, pe durata sarcinii, de toată asistenţa medicală necesară, fiind supravegheată atât de medici din spitalele penitenciar cât şi de specialişti de la spitalele publice şi fiindu-i făcute opt ecografii, susţine ANP.
Onemagazine

Topul celor mai "hot" femei din lume
Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul celor mai "fierbinţi" femei din lume întocmit de o revistă pentru bărbaţi, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.




Invitatii de nunta si botez
Incantati si impresionea-ti invitatii care vor fi martori la cele mai frumoase momente din viata ta alegand o invitatie deosebita,...

Zbor cu avionul
Zbor de agrement cu avionul deasupra Timisorii si zboruri charter din Timisoara in toata Romania. Avion Cessna 172N, capacitate 3...
iarna - Rezultatele 1 - 10 din 72 pentru iarna
Trafic îngreunat în Timiş şi în alte 13 judeţe, din cauza ninsorii. Vezi drumurile afectate
24 feb 2011 |
Traficul este îngreunat din cauza ninsorii pe cele două autostrăzi şi pe drumurile din Hunedoara, Timiş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Argeş, Alba, Botoşani, Vrancea, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Harghita, Maramureş şi Suceava, dar nu sunt artere blocate, a anunţat, miercuri seară, Centrul Infotrafic.
Cele mai performante cauciucuri de iarnă. Top 10
02 feb 2011 |
Şoferii vor fi obligaţi ca în perioada sezonului rece, începând cu luna noiembrie a acestui an, să îşi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă sau tip all season, în caz contrar urmând să fie sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 2.500 lei şi 4.000 de lei.
Cauciucuri de iarna - cât costă şi unde sunt oferte
24 ian 2011 |
Odata cu anuntul autoritatilor, potrivit caruia intentioneaza sa introduca obligativitatea folosirii cauciucurilor de iarna, firmele de profil au inceput o campanie de promotii dintre cele mai atragatoare
Cât te costă cauciucurile de iarnă şi unde sunt cele mai ieftine
29 dec 2010 |
Legea privind dotarea maşinilor cu cauciucuri de iarnă se află pe ultima sută de metri. Săptămâna viitoare va fi adusă în discuţie în Guvern ordonanţa de urgenţă privind obligativitatea echipării autoturismelor cu anvelope de iarnă în sezonul rece (1 noiembrie - 31 martie).
Cumpărăm mai puţin, dar mai scump
23 dec 2010 |
Piaţa bunurilor de larg consum, estimată la 22 mld. euro în 2009, a scăzut în primele zece luni ale anului cu circa 6% în valoare şi cu aproape 15% în volum comparativ cu perioada similară din 2009, potrivit unui studiu al companiei de cercetare de piaţă MEMRB.
Bizar

INCREDIBIL! Se crede ninja si da foc la doua petarde aflate în nas VIDEO
Un barbat a postat pe internet un clip absolut socant. Are cate o petarda in fiecare nara si le da foc de bunavoie. Gestul...

Ultima pasiune a moldovenilor: garduri şi porţi din dopuri de la Coca-Cola
O ieşeancă din satul Blaga, comuna Schitu Duca, din Iaşi, are o pasiune "ecologică" mai puţin obişnuită. Femeia şi-a făcut...

IMAGINI ŞOCANTE! A rămas fără chip - VIDEO
Un american de 25 de ani, care a fost desfigurat intr-un mod cumplit in urma unui accident, este al doilea om care a primit un...

Cea mai tare iluzie optică din Europa - FOTO
Din Norvegia vine cea mai spectaculoasa imagine pe care o poti vedea pe o sosea!

O stradă a fost reparată de şoferii care şi-au stricat maşinile
Plictisiţi să mai aştepte intervenţia autorităţilor, locuitorii unei străzi de la periferia Iaşiului şi-au reparat singuri...

Vezi cele mai ciudate imagini văzute pe Pământ din satelit: presupusul OZN, lacul cu apă roşie şi autostrăzi deformate
Hărţile 3D "Google Earth" oferă vederi prin satelit în timp real a munţilor, văilor, oraşelor, drumurilor până şi imagini...

Vezi aici cele mai ciudate produse vândute la automat
Homari, raci şi momeală vie, ouă sau pantofi sunt doar câteva dintre produsele care pot fi găsite mai nou în automatele din...

Ai purta cizme în formă de copită?
Daca Lady Gaga a adus in prim plan pantofi platforma fara toc, acum a venit randul unor designeri britanici de la casa de moda...

Crevetele care ucide din pură plăcere pune pe jar specialiştii britanici
Amenintarea este cat se poate de reala. Este vorba despre o specie de crevete care ucide din placere si care ar putea invada...

Pariu dureros! Şi-a băgat un stiulete de 30 de centimetri în anus
Obiectul a fost extras cu greu de medici, care s-au mirat de faptul ca stiuletele nu a provocat alte rani interne
Vremea în Timişoara
Acum in Timişoara sunt 22°C
Fenomene meteo: Cer parţial înnorat
Umiditate: 69%
Viteză vânt: 1.61 km/h
Soarele răsare: 5:53
Soarele apune: 9:08
Prognoza:
Miercuri - Averse, max 22°C, min 13°C
Joi - Averse, max 25°C, min 13°C
IntreFete.ro

Ce cred bărbaţii despre sex, relaţii, întâlniri, femei?
Un motiv pentru care ar trebui să percepi viaţa ca pe o invenţie uimitoare este simplu fapt că te-ai născut cu dorinţa de a-i cunoaşte pe ceilalţi, de a le descoperi binele şi răul, gândurile cele mai ascunse, bucuriile şi nefericirile. Dorinţa de a-i descoperi pentru ca apoi să-i poţi iubi sincer şi frumos. Cu atât mai mult atunci când vine vorba de bărbaţi: ce gândesc ei cu adevărat despre relaţii, sex, despre tine, femeia, în primul rând?
Curs valutar
Cursul BNR, miercuri, mai 23, 2012
- 1 EUR = 4.4587 RON
- 1 GBP = 5.5429 RON
- 1 USD = 3.5272 RON
- 1 XAU = 176.2413 RON
- 1 XDR = 5.3667 RON
- 1 CAD = 3.4485 RON
- 1 CHF = 3.7133 RON
- 1 CZK = 0.1750 RON
- 1 DKK = 0.6000 RON
- 1 EGP = 0.5838 RON
- 1 HUF = 1.4734 RON
- 1 JPY = 4.4412 RON
- 1 MDL = 0.2942 RON
- 1 NOK = 0.5881 RON
- 1 PLN = 1.0221 RON
- 1 RUB = 0.1119 RON
- 1 SEK = 0.4914 RON
- 1 TRY = 1.9057 RON
- 1 RSD = 0.0386 RON
- 1 AED = 0.9603 RON
- 1 NZD = 2.6407 RON
- 1 UAH = 0.4368 RON
- 1 MXN = 0.2524 RON
- 1 ZAR = 0.4194 RON
- 1 BRL = 1.6870 RON
- 1 CNY = 0.5568 RON
- 1 INR = 0.0629 RON
- 1 KRW = 0.3001 RON
ProMotor

VIDEO: Uşor cu tirul în curbă!
Vezi în clipul video un accident care ar fi putut să se termine mult mai rău, asta în cazul în care şoferul din autoturism nu ar fi reacţionat deloc. Iată ce s-a întâmplat!
Revista presei
Cât au cheltuit românii de Paşte
Jumătate dintre românii care au participat la un sondaj au declarat că bugetul alocat pentru cumpărăturile de Paşte în acest an este cuprins între 100 şi 500 de lei, în timp ce unul din...
COPYRIGHT © 2003-2007 PubliMedia International SA
|
|