Absolventa de medicina in Romania nu e in stare sa ia pulsul unui pacient. Irlandezii, uimiti

Absolventa de medicina in Romania nu e in stare sa ia pulsul unui pacient. Irlandezii, uimiti

Un medic rezident de la spitalul Letterkenny General din Irlanda i-a socat pe medicii examinatori, dupa ce nu a reusit sa-i ia pulsul unui pacient. Doctorita este absolventa a Facultatii de Medicina de la Bucuresti, promotia 2008.

Femeia a terminat medicina in Romania, la Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti, in anul 2008. Anul trecut, pe 1 iulie 2010, ea a fost angajata la spitalul Letterkenny General din Irlanda, scrie Irish Times.

Dupa mai multe probleme aparute imediat dupa angajarea sa, doctorul Asia Ndaga, in varsta de 31 de ani, a fost supusa examinarii unui specialist.

Ingrijorarile despre faptul ca pregatirea ei este "precara" s-au adeverit imediat.

Au existat rapoarte conform carora, in activitatea sa, de mai multe ori nu a reusit sa puna un diagnostic sau sa calculeze si sa prescrie doza de medicamente adecvata unor pacienti, spun medicii examinatori.

S-a descoperit chiar ca doctorita nu a reusit sa declare moartea unui pacient sau sa scrie documentele necesare altuia pentru a fi transferat la Dublin, fiind ajutata de o asistenta medicala.

Doctorul Ken Mulpeter, medic geriatru la spital, a testat-o chiar pe 18 august anul trecut, la putin timp dupa ce fusese angajata. A dus-o sa vada un bolnav cronic, cu o afectiune pulmonara si batai neregulate ale inimii, rugand-o sa ia pulsul pacientului. Doctorita a incercat sa faca aceasta operatiune punand degetele deasupra incheieturii celui consultat. Dupa care a declarat ca pulsul era "normal".

"Evident ca am fost socat de ce am vazut, asa ca am rugat-o sa-i ia pulsul pacientului la picior", spune Dr Mulpeter. "Si-a pus doua degete pe niste parti ale piciorului in care n-ai cum sa simti pulsul".

Barbatul spune ca ar trebui sa inveti cum se ia pulsul unui om inca din anul al doilea de facultate.

Doctorul Asia Ndaga nu a reusit sa spuna cat oxigen era in alimentarea bolnavului, lucru care se putea citi pe masca de oxigen a acestuia si pe un dispozitiv de pe peretele de langa patul sau.

In plus, nu a reusit nici sa faca istoricul pacientului, invocand neintelegeri ale limbii vorbite de acesta.

Femeia a fost concediata pentru lipsa de profesionalism si pregatire de specialitate incompleta si, desi a fost contactata atat telefonic, cat si prin email sau in scris, ea nu a mai raspuns solicitarilor comisiei de ancheta medicala nici pana astazi.

Stirea a aparut abia acum, cand raportul comisiei de examinare a fost incheiat si face inconjurul presei irlandeze, fiind preluata si de BBC.

 

 

Versiune mobil | completa