

Marţi dimineaţă, la ora 4.50, două tinere de 14 ani din Honorici au ajuns la Spitalul Municipal din Lugoj după ce şi-au făcut de cap toată noaptea consumând un amestec periculos de medicamente ingerate cu alcool. Medicii i-au anunţat imediat pe poliţiştii din localitate despre incident şi, în urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au ajuns la concluzia că tinerele de doar 14 ani din Honorici, care provin din familii dezorganizate, au consumat medicamente în combinaţie cu alcool la domiciliul uneia dintre ele. Din fericire, fetele au scăpat nevătămate din aventura de azi-noapte. Medicii le-au făcut câteva spălături stomacale şi le-au aplicat tratamentul corespunzător în astfel de situaţii, iar acum viaţa lor este în afară de orice pericol. Tinerele s-au ales doar cu o sperietură zdravănă şi cu o învăţătură care o vor ţine minte toată viaţa.
