Banaţeanul
 

Gigacaloria se scumpeşte, la Timişoara, din septembrie

29 iulie 2010
Gigacaloria se scumpeşte, la Timişoara, din septembrie

Factura la întreţinere a timişorenilor s-ar putea transforma într-un coşmar, la iarnă. Consilierii municipali au aprobat, azi, majorarea preţului energiei termice facturate populaţiei.

Preţul gigcaloriei creşte astfel de la 187 la 252,16 lei, de la 1 septembrie 2010. De asemenea, consilierii au votat şi sistemul diferenţiat de acordare a ajutoarelor de încălzire către populaţie.

Astfel, timişorenii care beneficiază de un venit de până la 155 de lei pe membru de familie, vor putea primi un ajutor maxim de 90%; cei cu venituri între 155,01 şi 210 lei vor putea primi un ajutor de până la 85%; între 210,01 la 260 lei - 80%, între 260,01 şi 310 lei - 75%, între 310,01 şi 355 de lei - 70%, între 355,01 şi 425 de lei - 65%, între 425,01 şi 480 de lei - 55%, între 480,01 şi 540 de lei - 50%, între 540,01 şi 615 lei - 40%, între 615,01 şi 700 de lei - 30%, între 700,01 şi 800 de lei - 20%, între 800,01 şi 900 de lei - 10%.

Intervalul în care se vor acorda ajutoarele de încălzire este de şase luni, din noiembrie, până în aprilie.

COPYRIGHT © 2003-2007 PubliMedia International SA
Statistici SATI