Festivalul Internaţional de Film Transilvania lansează spotul oficial al ediţiei 2012 în două versiuni, ambele parodiind ideea de „supradoză” de filme.
George Copos s-a întâlnit marţi seară cu mai mulţi lideri ai galeriei Rapidului, iar cele două părţi au discutat despre viitorul antrenor, omul care urmează să-l înlocuiască pe Răzvan Lucescu.
Patronul giuleştenilor i-a întrebat pe suporteri: „Ce antrenor vă doriţi să vină din vară? „Ultraşii rapidişti nu au stat foarte mult pe gânduri şi au răspuns la unison: „Îl vrem pe Marius Şumudică“, nimeni altul decât tehnicianul care în 2010-2011 a fost dat afară de Copos după 29 de etape. Mai mult, liderii peluzei rapidiste i-au propus boss-ului de la „Ana“ şi un nume pentru staff: „Vrem rapidişti! Să vină Iencsi ca secund!“ Interesant este faptul că Iencsi a fost dat afară de la echipă chiar de Şumudică, antrenor care l-a anunţat pe stoper că nu are nevoie de serviciile sale, imediat după ce a preluat banca „feroviarilor“.
Fanii nu vor să audă de varianta Rednic
După ce a ascultat părerile suporterilor, Copos le-a promis cu jumătate de gură că va încerca să-l convingă pe Şumudică să revină în Giuleşti. „Vom vedea ce putem să facem, nu ştiu dacă va fi posibil să vină din vară“, a fost mesajul patronului rapidist către liderii galeriei. În ultimele zile, omul cu banii de la Rapid a avut o discuţie cu Petre Grigoraş. O altă variantă luată în calcul în birourile de la „Crowne Plaza“ este cea a lui Mircea Rednic.
Vedetele sunt cunoscute şi pentru frumuseţea lor, însă o iluzie optică le face să-şi piardă din strălucire şi din aspectul care pe unele dintre ele chiar le-a făcut faimoase.
Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul celor mai "fierbinţi" femei din lume întocmit de o revistă pentru bărbaţi, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.
Strania poveste a lui Benjamin Button şi o luptă împotrivai mafiei sunt premierele de la Cinema City şi Odeon Multiplex
Cinema City de la Iulius Mall oferă timişorenilor filmul care a fost de 13 ori nominalizat la Oscar şi de două ori la premiile BAFTA 2009. "Strania povestea a lui Benjamin Button" este o adaptare după nuvela lui F. Scott Fitzgerald din anii 1920 şi îl are în centrul acţiunii pe Benjamin Button, interpretat de Brad Pitt.
Acesta s-a născut la anii la care cei mai mulţi trec în lumea de dincolo şi, în loc să îmbătrânească, întinereşte. Cele 166 de minute cât durează filmul, cinefilii vor fi purtaţi prin toată viaţa sa, vor vizita locurile pe unde s-a perindat Button, îi vor cunoaşte toate iubirile şi vor suferi alături de el.
"Justiţiarul: Zona de război" este poveste unui poliţist pe cât de ambiţios, pe atât de naiv, care porneşte de unul singur să înfrângă crima organizată. Chiar dacă prima misiune părea aproape imposibilă, acesta îl desfigurează într-o luptă pe unui dintre capii mafiei, Billy Russoti, care, ajutat de o nouă identitate, vrea să se răzbune.
Pornit la luptă cu intenţii nobile Frank Castle ajunge să fie vânat de oamenii lui Jigsaw, nou identitate a mafiotului cât şi pe agenţii FBI. Filmul va rula de vineri şi până joi la 13:30 - 18:00 - 20:15 - 22:30
IMAGINI ŞOCANTE! A rămas fără chip - VIDEO
Un american de 25 de ani, care a fost desfigurat intr-un mod cumplit in urma unui accident, este al doilea om care a primit un...
Ai purta cizme în formă de copită?
Daca Lady Gaga a adus in prim plan pantofi platforma fara toc, acum a venit randul unor designeri britanici de la casa de moda...
Un motiv pentru care ar trebui să percepi viaţa ca pe o invenţie uimitoare este simplu fapt că te-ai născut cu dorinţa de a-i cunoaşte pe ceilalţi, de a le descoperi binele şi răul, gândurile cele mai ascunse, bucuriile şi nefericirile. Dorinţa de a-i descoperi pentru ca apoi să-i poţi iubi sincer şi frumos. Cu atât mai mult atunci când vine vorba de bărbaţi: ce gândesc ei cu adevărat despre relaţii, sex, despre tine, femeia, în primul rând?
Vezi în clipul video un accident care ar fi putut să se termine mult mai rău, asta în cazul în care şoferul din autoturism nu ar fi reacţionat deloc. Iată ce s-a întâmplat!
Să presupunem că luăm un smartphone de ultimă generaţie şi eliminăm bateria, ecranul şi carcasa. Ne rămâne placa de bază cu componentele ce rulează sistemul de operare. Dispozitivul se numeşte Allwinner A10 Android 4.0 mini PC şi este mai interesant decât pare.
Pe o insulă din sudul Atlanticului, şoarecii de casă uriaşi au devenit adevăraţi ucigaşi, consumând milioane de pui de păsări din specii pe cale de...
Citeşte tot ...
Pentru că Festivalul de la Cannes înseamnă, printre altele, modă dusă la extrem, nu doar covorul roşu este scena prezentărilor, dar şi aeroportul din Nisa!
Este uimitor cum predicţiile unor oameni perfect normali, făcute acum 100 de ani, reflectă realitatea zilelor noastre, la un nivel de detaliu înfricoşător.
Dana Rogoz a fost cerută în căsătorie
Dana Rogoz se mărită. Vedeta a ţinut să-şi anunţe fanii pe blogul ei, unde a şi postat o fotografie cu inelul de logodnă, pe care scrie “DA”.
Cât au cheltuit românii de Paşte
Jumătate dintre românii care au participat la un sondaj au declarat că bugetul alocat pentru cumpărăturile de Paşte în acest an este cuprins între 100 şi 500 de lei, în timp ce unul din...
Dacia va produce trei noi modele în 2012 în Maroc
Renault a inaugurat astăzi în Tanger, Maroc, cea mai nouă uzină a grupului francez unde începând cu acest an va produce trei noi modele Dacia destinate în special pieţei vest-europene. Pe...