Sâmbată seara au fost aflate numele celor patru finalisti ai emisiunii ”Te cunosc de undeva!”. Lora, Jorge, Deli şi CRBL sunt cei care au însumat cele mai multe puncte pe parcursul celor zece ediţii şi care, vor intra sâmbăta viitoare în marea finală live.
Antrenorul italian al echipei Dinamo, Dario Bonetti, este al treilea tehnician străin care câştigă Cupa României-Timişoreana, după conaţionalul său Andrea Mandorlini şi portughezul Antonio Conceicao, ambii cu formaţia CFR Cluj.
Vedetele sunt cunoscute şi pentru frumuseţea lor, însă o iluzie optică le face să-şi piardă din strălucire şi din aspectul care pe unele dintre ele chiar le-a făcut faimoase.
Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul celor mai "fierbinţi" femei din lume întocmit de o revistă pentru bărbaţi, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.
Poliţiştii comunitari au surprins, ieri după-amiază, două persoane în timp ce întreţineau relaţii sexuale în public. Cei doi, N.V., de 44 de ani, cu domiciliul în Perişani - Vâlcea, şi S.M., de 45 de ani, din Timişoara, au fost găsiţi de agenţii de poliţie comunitară pe spaţiul verde dintre blocurile de pe Splaiul N. Titulescu nr. 11, în apropierea unei centrale termice. Aceştia îşi întinseseră aici o plapumă şi şi-au văzut de treabă neţinând cont de faptul că pot fi văzuţi. Revoltaţi, cetăţenii au solicitat intervenţia Poliţiei Comunitare, iar agenţii s-au deplasat imediat la faţa locului şi i-au suprins în flagrant. Pentru a putea fi identificaţi, bărbatul neavând act de identitate de cinci ani, după cum a declarat, ei au fost aduşi la sediul de pe str. Lorena nr. 35. Cei doi au fost sancţionaţi pentru fapta lor, cu amendă de câte 200 lei fiecare. "Acesta nu este de altfel singurul caz de acest gen petrecut pe domeniul public. Este foarte important însă şi sprijinul cetăţenilor pentru a se putea interveni la timp şi pentru a se lua măsuri legale în aceste situaţii", a declarat Daniela Seracin, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Comunitare.
Potrivit poliţiştilor comunitari, cei doi nu erau oameni ai străzii, având amândoi un loc de muncă. Şi bărbatul şi femeia au declarat că s-au întâlnit cu puţin timp înainte în Gara de Nord, s-au plăcut şi au băut un pahar împreună, apoi au decis să îşi pigmenteze viaţa sexuală cu o partidă de sex în public. El este de meserie cioban, dar transhumanţa l-a adus în Timişoara, iar ea este o funcţionară de la poştă, divorţată.
Comunitarii au mai avut cazuri de acest gen, ei surprinzând de mai multe ori prostituate în timpul "orelor de lucru". "Am mai avut astfel de cazuri, în special la Pădurea Verde, un loc frecventat de multe prostituate", a spus Daniela Seracin.
Nota 8,89 din 19 voturi. Da o nota acestui articol:
Articole din aceeaşi secţiune
Comentarii:
contribuabil, [ 24.11.2008 - 19:14 ]
acelasi lucru fac si politicieni cu noi dupa ce i-am ales.
lax-cluj, [ 17.11.2008 - 11:49 ]
astia fac timisoara de rusine...
ein banater schwabe, [ 15.11.2008 - 12:16 ]
QUO VADIS Timisoarensis,Quo Vadis?.
dan_ando, [ 14.11.2008 - 22:59 ]
si maimutele ar fi scarbite...
guest banateanul.ro, [ 14.11.2008 - 22:59 ]
Poliţiştii comunitari au surprins, ieri după-amiază, două persoane în timp ce întreţineau relaţii sexuale în public. Cei doi, N.V., de 44 de ani, cu domiciliul în Perişani - Vâlcea, şi S.M., de 45 de ani, din Timişoara, au fost găsiţi de agenţii de poliţie comunitară pe spaţiul verde dintre blocurile de pe Splaiul N. Titulescu nr. 11, în apropierea unei centrale termice.
IMAGINI ŞOCANTE! A rămas fără chip - VIDEO
Un american de 25 de ani, care a fost desfigurat intr-un mod cumplit in urma unui accident, este al doilea om care a primit un...
Ai purta cizme în formă de copită?
Daca Lady Gaga a adus in prim plan pantofi platforma fara toc, acum a venit randul unor designeri britanici de la casa de moda...
Se spune că în orice femeie există un bărbat şi în orice bărbat există o femeie, aspect care se vede deseori prin atitudine şi rareori prin vestimentaţie, look…Iar atunci când bărbaţi celebrii îşi manifestă sexualitatea feminină poate fi în acelaşi timp interesant şi ciudat.
Vezi în clipul video un accident care ar fi putut să se termine mult mai rău, asta în cazul în care şoferul din autoturism nu ar fi reacţionat deloc. Iată ce s-a întâmplat!
APC este PC-ul construit de VIA pentru conectarea la Internet. Acesta este scopul principal al acestui dispozitiv minimalist, pentru care producătorul nu s-a deranjat să creeze nici măcar o carcasă.
Pe o insulă din sudul Atlanticului, şoarecii de casă uriaşi au devenit adevăraţi ucigaşi, consumând milioane de pui de păsări din specii pe cale de...
Citeşte tot ...
Pentru că Festivalul de la Cannes înseamnă, printre altele, modă dusă la extrem, nu doar covorul roşu este scena prezentărilor, dar şi aeroportul din Nisa!
Dana Rogoz a fost cerută în căsătorie
Dana Rogoz se mărită. Vedeta a ţinut să-şi anunţe fanii pe blogul ei, unde a şi postat o fotografie cu inelul de logodnă, pe care scrie “DA”.
Cât au cheltuit românii de Paşte
Jumătate dintre românii care au participat la un sondaj au declarat că bugetul alocat pentru cumpărăturile de Paşte în acest an este cuprins între 100 şi 500 de lei, în timp ce unul din...
Dacia va produce trei noi modele în 2012 în Maroc
Renault a inaugurat astăzi în Tanger, Maroc, cea mai nouă uzină a grupului francez unde începând cu acest an va produce trei noi modele Dacia destinate în special pieţei vest-europene. Pe...
contribuabil, [ 24.11.2008 - 19:14 ]
lax-cluj, [ 17.11.2008 - 11:49 ]
ein banater schwabe, [ 15.11.2008 - 12:16 ]
dan_ando, [ 14.11.2008 - 22:59 ]
guest banateanul.ro, [ 14.11.2008 - 22:59 ]