

După îndelungi tratative care au ridicat vii dispute, consiliile locale din Zăvoi şi Borlova, judeţul Caraş-Severin, au încheiat în sfârşit un acord de parteneriat cu Teleferic Alpin şi Scorillo pentru o perioadă de 49 de ani, astfel încât Muntele Mic şi Poiana Mărului să poată fi legate printr-o telegondolă care va resuscita întreaga activitate turistică a Banatului montan. Proiectul aparţine oamenilor de afaceri Horaţiu Buna şi Dinu Buliga şi presupune o investiţie de cel puţin cinci milioane de euro, într-o primă fază. Odată cu telegondola care va lega Muntele Mic de Poiana Mărului, se va amenaja şi o pârtie de schi în lungime de zece kilometri. Până în momentul de faţă, structurile metalice şi celelalte componente ale telegondolei au fost deja aduse pe Muntele Mic iar investiţia va demara cât de curând mai cu seamă că cele două comunităţi locale (Borlova şi Zăvoi) au dat undă verde. Telegondola va avea 68 de cabine şi va atinge o viteză de deplasare de 5,5 m/s., asigurând transportul a 2.500 de turişti pe oră. Dacă investiţia decurge conform planului, la sfârşitul acestui an întreaga instalaţie va putea fi pusă în funcţiune. Atât telegondola cât şi amenajarea de noi pârtii de schi în paralel cu dezvoltarea de noi capacităţi de cazare şi de servicii va duce la revitalizarea întregii zone, planul de investiţii ridicându-se în final la peste 150 de milioane de euro.
Noul proiect este unul complex, atât din punct de vedere al mediului, cât şi al planului urbanistic. În acest fel, Muntele Mic va deveni o staţiune europeană şi va însuma peste 80 km de pârtie, putând oferi 15.000 de locuri de cazare. Dacă telegondola ar putea fi funcţională încă din sezonul de iarnă 2009 - 2010, finalizarea în totalitate a proiectului ar putea dura până în anul 2015.Cei doi parteneri de afaceri au achiziţionat de curând două dintre hotelurile din staţiune ("Scorillo" din Poiana Mărului şi "Sebeş" de pe muntele Mic) şi vor demara în cursul acestui an acţiunea de renovare completă a lor, la un nivel de 3 stele.
Vezi imagini din zona în care va funcţiona telegondola în Galeria foto.
