"Vocea României". Sute de români au luat parte la preselecţiile pentru show-ul care va desemna cea mai bună voce din ţară

Sute de români au venit să demonstreze că ei sunt Vocea României

Duminică şi luni, sute de români din toate colţurile ţării s-au prezentat la preselecţiile pentru "Vocea României", show-ul care va începe în această toamnă la ProTv, informează postul de televiziune. Concurenţi tineri, dar şi în vârstă de aproape 80 de ani au încercat să demonstreze ca au cea mai bună voce. Pe lângă premiul de 100.000 de euro, fiecare dintre ei speră să lucreze cu cei patru antrenori: Loredana, Smiley, Marius Moga şi Horia Brenciu şi să înceapă o carieră muzicală.

Iaşi, Maramureş, Satu Mare, Timişoara, Constanţa, Vaslui, Craiova, Braşov sau Bucureşti, "Vocea României" s-a auzit în toată ţara. Timp de două zile, de dimineaţă până târziu în noapte, românii au concurat pentru un loc în noul show de la ProTv, care va aduce în faţa telespectatorilor cele mai bune voci din ţară. Cu audienţe record în ţările în care a fost difuzat, formatul "The Voice" duce show-urile de talent la un alt nivel. Spectacolul are trei etape: etapa audiţiilor ("blind audition") - când fiecare jurat îşi formează propria echipă alegând concurenţii doar în funcţie de voce, fără să-i vadă, etapa duelurilor - când fiecare jurat desemnează doi membri ai echipei sale pentru a face un duet, în urma căruia unul dintre ei este eliminat şi etapa show-urilor live. Una din noutăţile acestui format este faptul că juriul nu are doar rolul de a selecta, ci fiecare jurat devine un antrenor pentru componenţii echipei lui, îi consiliază, le oferă sfaturi şi îi ajută să-şi găsească un drum în industria muzicală.

ProTv este a patra televiziune din lume care va difuza acest show, formatul fiind vândut în peste 20 de ţări din Europa şi America, precum UK, Franţa, Italia sau Finlanda.

 

 

Versiune mobil | completa